-1 C
Craiova
sâmbătă, 16 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljRăzboiul arendaşilor

Războiul arendaşilor


La graniţa dintre Măceşu de Jos şi Nedeia mocneşte un război între englezi şi italieni, chibiţaţi de români. Două societăţi comerciale agricole patronate de un englez şi un român „consiliat“ de un italian se ceartă pe 1.250 de hectare de teren care aparţin ţăranilor din zonă. Băţul printre gard l-a băgat un neamţ, care a avut suprafaţa arendată şi care, se pare, le-a vândut ambelor societăţi tot felul de drepturi pe care legea românească le-a dat cui nu trebuia.

 

Zilele trecute, pe un drum de tarla între Nedeia şi Măceşu de Jos, oamenii englezului Charles William Ashby, acţionarul firmei Scot Farm SRL, şi cei ai lui Ioneluş Logofetescu, de la firma Triumvirii SRL, susţinuţi de italianul Mauro Donnelo, şi-au blocat reciproc accesul la un teren de 253 de hectare, pe care fiecare voia să-l are şi să-l semene, pe motiv că-l are arendat.

Tabăra engleză reclama faptul că deţine documente în regulă, prin care demonstrează că nu numai cele 253 de hectare, ci şi diferenţa de până la 1.250 ha îi aparţine deoarece vechiul arendaş, EOP Farm, i le-a cedat în decurs de un an, timp în care au încheiat contracte de arendă.

Mai mult, aceasta deţinea un certificat de grefă, prin care Tribunalul Dolj, Secţia comercială, interzicea accesul celor de la Triumvirii pe terenul de 253 de hectare situat pe raza satului Nedeea. Cei de la Triumvirii reclamă faptul că adversarii englezi vor să intre pe un teren deja arat şi semănat cu rapiţă, ca să semene ei altceva. Oamenii lui Logofetescu sunt convinşi că acel teren le aparţine deoarece ei au cumpărat cultura de grâu precedentă de la acelaşi fost arendaş, EOP Farm, căruia i-au fost şi prestatori de servicii, şi au încheiat contracte de arendă, din punctul lor de vedere perfect valabile. Poliţiştii din localitate, aflaţi la faţa locului şi în mijlocul evenimentului, erau cei mai speriaţi pentru că, în perspectiva în care taberele s-ar fi încăierat, conflictul internaţional s-ar fi spart în capul lor. Deşi partea românească a conflictului amestecată cu cea italiană şi-a umflat muşchii, arătându-le englezilor câteva utilaje grele care au blocat drumul, aceştia au rămas reci, făcând apel la justiţie pentru descurcatul iţelor.

 

Neamţul i-a încurcat

 

Cea mai mare parte a arendaşilor „strategici“ din agricultura Doljului, exceptându-i pe cei doi-trei români, sunt acum nemţi, englezi şi francezi. Italienii, din motive ştiute doar de ei şi de câţiva apropiaţi de-ai lor români, stau în umbră, fără să-şi afişeze numele la Registrul Comerţului.

Câteva mii de hectare comasate în sudul judeţului sunt la dispoziţia şi discreţia lor, între ei iscându-se uneori scandaluri, pe motiv că-şi cedează unii altora suprafeţele, încercând, când se poate, să-şi tragă reciproc ţepe, iar atunci când nu pot, trag ţeapă proprietarilor români. Ţăranii, săraci şi neştiutori, primesc când li se dă ceva şi se minunează de faptul că intrarea în Europa le-a adus şi alte ţepe, că de cele româneşti se cam săturaseră.

Unii dintre micii proprietari de terenuri din zona Nedeia, Măceşu de Jos şi Măceşu de Sus se pare că le-au tras pentru prima dată în ultimii 18 ani o ţeapă arendaşilor europeni, prin aceea că, profitând de lăcomia acestora, au luat plata arendei şi de la unii, şi de la alţii pentru aceeaşi suprafaţă de teren. Pentru că nimeni n-a suflat o vorbă şi pentru că fiecare arendaş a consideratt că acele câteva sute kilograme de grâu date nu sunt o pierdere prea mare, s-au gândit că-şi recuperează paguba din recoltele viitoare dacă apucă să ia pământul amărăştenilor, momiţi cu 600 de kilograme de grâu şi de unii, şi de alţii.

Anul trecut, societatea EOP Farm, o divizie a societăţii nemţeşti EOP BETELINGUNGS GmbH, specializată în producerea de biodisel, avea în arendă 1.250 de hectare de teren. Pentru că nu avea cu ce să-l lucreze, a încheiat un contract de prestări servicii cu societatea Triumvirii Comex SRL, condusă de Ioneluş Logofetescu. Din motive doar de ei ştiute, EOP nu a putut să plătească în bani serviciile prestate, fapt pentru care a vândut societăţii Triumvirii recolta de grâu de pe 676 de hectare, promiţând că-i va da şi subvenţia pentru suprafaţa lucrată. Contractul avea o valabilitate de şapte ani. În acelaşi an şi doar la câteva luni după ce încheiase afacerea cu firma Triumvirii, EOP încheie altă afacere, contract de cesiune de drepturi, prin care îi transmite societăţii DENMAR IMPEX toate drepturile ce decurg din contractul de prestări servicii cu Triumvirii. Din ultima afacere, EOP a câştigat… 1.000 de euro!

 

Fiecare are dreptatea lui

 

Noul prestator de servicii, DENMAR Impex îl are ca acţionar pe englezul Charles William Ashby şi firma Scot Farm SRL, la care unic acţionar şi administrator este acelaşi englez. Pentru că EOP n-a mai vrut să lucreze pământul, Scot Farm a început să se ocupe de rezilierea contractelor proprietarilor de teren cu EOP şi încheierea altora. În registrul de la Primăria Măceşu de Jos primele înregistrări de contracte figurează în luna martie 2008.

„Avem contracte încheiate pentru 450 de hectare de teren înregistrate la Primăria Gighera. Pe Nedeia avem 253 de hectare contractate tot din 2007. Am plătit arenda, deşi noi nu am lucrat pământul. Peste arendă am plătit şi impozitul pe teren, deşi suprafaţa a fost lucrată de Triumvirii. Acum, când ne-am dus să luăm în primire cele 253 de hectare de la Nedeia, nu ne-au lăsat cei de la Triumvirii, pentru că au zis că le-au semănat cu rapiţă, deşi nu mai aveau nici un drept de la 1 august 2008. I-am dat în judecată şi am obţinut hotărâre judecătorească favorabilă prin care li se interzice să se apropie de teren. Cu toate acestea, ei au blocat drumul şi nu ne lasă să lucrăm. Susţin că au contracte, dar nu sunt valabile, că nu au reziliat vechile contracte ale proprietarilor cu EOP“, a spus Alexandru Boicea, inginer la SC Scot Farm.

Ioneluş Logofetescu, acţionar la Triumvirii Comex, susţine că Scot nu are nici un drept să lucreze pământul pe care şi el are contracte de arendă.

„Nu pot să-i las să lucreze cele 253 de hectare de teren pentru că eu deja l-am semănat cu rapiţă, iar ei au venit şi mi-au distrus şase hectare pentru care îi voi acţiona în judecată. Am contract cu EOP pe şapte ani, iar contractul lor îl voi anula în instanţă, pentru că preţul de 1.000 de euro plătit de ei este ireal. Şi eu am o hotărâre judecătorească, prin care mi se dă dreptate“, a spus Ioneluş Logofetescu, acţionar la Triumvirii SRL.

 

Doi se ceartă, al treilea câştigă

 

Avocatul părţii engleze, care nu a dorit să i se publice numele, susţine că bătălia pentru terenurile din zona Măceş are conotaţii politice, deoarece, deşi englezul are dreptate, nu i-o dă nimeni. „De la 1 august 2008, suntem arendaşi şi nu putem intra pe terenuri din cauza societăţii Triumvirii. Ei erau proprietari pe recolta de grâu, pe care au şi luat-o, dar acum recoltează porumbul şi floarea-soarelui pe care-l vând la Cargill fără nici un drept. Am făcut mai multe acţiuni în instanţă pentru a stopa jaful, iar instanţa mi-a admis una dintre ele. Ceea ce are societatea Triumvirii şi susţine că instanţa îi dă dreptate nu este decât un certificat de grefă prin care ni se respinge nouă o acţiune, dar asta nu înseamnă că li se dă lor dreptate“, a spus avocatul englezului Charles Ashby.

Cine şi câtă dreptate are va stabili instanţa de judecată. Până atunci, părţile se vor război pe pământurile ţăranilor din zonă, care au luat arendă şi de la englez, şi de la Triumvirii, aşa cum susţin ambele părţi beligerante!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII